Pompele de apă Homa, potrivite aplicațiilor pentru apă uzată sunt deja cunoscute la nivel global datorită fiabilității și eficienței de care au dat dovadă în diferite proiecte cu o complexitate ridicată.
Hidronic SRL, în calitate de partener exclusiv al producătorului german HOMA pe piața din România, a finalizat cu succes un nou proiect care a avut ca scop principal creșterea capacității stației de pompare a apelor uzate din comuna Braniștea, județul Bistrița – Năsăud.
Având în vedere exploatarea îndelungată a rețelelor de canalizare și a stațiilor de tratare și epurare ale comunei Braniștea, Operatorul Regional AQUABIS a optat pentru lucrări de extindere și modernizare pentru ca aceste sisteme să funcționeze în următorii ani în condiții optime de siguranță și eficiență.
Lucrările au avut ca scop eliminarea principalelor probleme existente în sistemul de canalizare precum creșterea capacității de pompare, o mai bună întreținere și exploatare a sistemului de canalizare, funcționarea optimă a echipamentelor de pompare pentru a reduce costurile de mentenanță, pentru a îmbunătăți performanța și pentru a reduce poluarea mediului înconjurător.
Îndeplinire obiective
Pentru atingerea acestor obiective, Operatorul Regional AQUABIS, a decis sa apeleze la echipa de specialiști a companiei HIDRONIC, ca urmare a experienței anterioare avute cu stațiile de pompare HOMA. Împreună cu echipa HIDRONIC, s-a decis înlocuirea sistemului de pompare existent care era format din pompe Wilo, cu echipamente de pompare ale producătorului german HOMA.
Pompele MXS cu sistem tocător ASC propuse pentru acest proiect, asigură o capacitate mai mare de pompare, astfel că obiectivul Operatorului a fost atins. Pe lângă atingerea acestui obiectiv, pompele MXS asigură evitarea blocării pompelor datorită rotoarelor foarte rezistente cu pasaj liber de dimensiuni mari. Eficiența motoarelor asigură un consum redus de energie și includ un sistem de răcire permanentă PermaCool cu operare continuă, atât submersat, cât și uscat.
Inlocuirea pompelor Wilo cu cele produse de HOMA în Germania, a condus la reducerea la minimum a intervențiilor de curățare și deblocare a pompelor submersibile pentru apă uzată și asigură o capacitate mai mare de funcționare a stației de pompare a comunei Braniștea.
Obiectivul a fost astfel atins, Hidronic fiind prezent in fiecare etapă a acestor lucrări, de la consultanță și propunerea soluției, până la livrare, montaj și mentenanță, astfel încât Operatorul Aquabis, dar și locuitorii comunei Braniștea să beneficieze de cele mai bune produse și servicii. Echipa Hidronic a depus un efort enorm pentru a realiza acest proiect în mai puțin de 24 de ore, dar, ca de fiecare dată au demonstrat că nu există obiectiv care nu poate fi îndeplinit!